Luna Plină pe axa Rac Capricorn
Ce ziceți de acest recent final maraton de săptămână?
Luna Plină, în deplinătatea influențelor, și-a făcut bine simțită prezența prin activarea cardinală a publicului. Mulți oameni au fost pe val în stradă, iar frigul de-afară nu i-a oprit.
Cei care au ieșit din case au fost oameni obișnuiți, învățați cu munca, cu gerul și cu sacrificiile.Exact așa cum Luna Plină ”s-a așezat” în harta țării. Au fost oameni care au înțeles că trebuie să ia atitudine pentru o cauză demnă (Luna conjunctă cu Marte). S-au mobilizat nu doar pentru ei, ci pentru familii și copii, pentru neam, istorie și rădăcini (Luna în Rac).
În timp ce alții au stat ascunși la căldurică indiferent de scopurile sau motivele lor. Au făcut-o într-o atitudine tip Soare-n casa 12 în opoziție cu Luna. Doar că, atenție! Casa a 12 a e una karmică și de finalitate. Soarele se află pe teren saturnian, iar Saturn empatizează de data asta din Pești cu oamenii simpli. Informez așadar, pentru cine putea dar nu a vrut să ia atitudine în această perioadă, că acea comoditate și confort sunt imaginare. Doar cred ei că îl au la infinit. Va dispărea când nici cu mintea nu gândesc aceia.
Am terminat anul 2024 sub energiile unei Luni Noi. Dacă-și aduc aminte abonații, spuneam atunci că ea e legată de eclipsele din toamna anului trecut și eclipsele din primăvara lui 2025. Adăugați faptul că Pluto a intrat definitiv în Vărsător! România e o țară cu mare energie vărsătoriană!
Actuala Lună Plină intrată-n atribuții pe axa Rac-Capricorn, are faza exactă în noaptea asta. Reprezintă a doua strigare astrală importantă, care leagă ceea ce a pornit în 2024 de ceea ce va urma în 2025.
Vorbim de un proces ireversibil, greu de controlat cu logica de-o mână de oameni care se cred în funcții care le permit să taie și să spânzure după bunul lor plac. Procesul amplu de transformare a lumii e unul revoluționar și surprinzător (Luna face aspect cu Uranus). Implică forțe superioare nevăzute, care ghidează subtil direcțiile prin activarea inconștientului colectiv (Luna face aspect și cu Neptun pe grad karmic Pești).
Modul în care se mișcă energiile superioare nu indică un final rapid de proces. Mai avem destule de traversat, și nu putem arde etapele. Pas cu pas se petrec implementările necesare marelui program astral. Dar fiecare pas contează să fie abordat.
Încotro se vor duce lucrurile, nu este ceea ce ne imaginăm acum. Schimbări majore continuă să vină. De ce cred asta? Dacă voi ați uitat, eu nu. Reamintesc cititorilor care mă urmăresc regulat despre ce am informat anul trecut-apariția pe cer a 2 comete. Poziția uneia dintre ele este implicată în actuala Lună Plină. Mereu energiile cometelor au anunțat răsturnări de situații în lume, iar surprizele lor pot fi de neimaginat.
Faptul că Luna de-acum se află-n apropierea lui Marte retrograd, nu mai e un indiciu de frânare a acțiunilor oamenilor. Acela a fost în toamna lui 2024, când Marte a încetinit înaintarea demersurilor și a făcut stânga-mprejur, întorcându-se cu 180 grade. Acum planeta are suficientă viteză pentru a repara omisiunile sau greșelile de acum câteva săptămâni.
Alături de steaua Pollux, ”geamănul rău și răzvrătit” din mitologie, Marte lângă Lună dă curajul care până acum n-a fost. El îndeamnă la fapte de revizuire și eliberare de dictatură, într-un puternic spirit de luptă tip opoziție Marte-Pluto. Nu întâmplător am auzit repetat ieri în stradă cuvântul LIBERTATE.
Chiar dacă în general o Lună Plină aduce sâmburele finalității, definitivul nu-i aici. Mai mult, Luna Plină dirijează încă 2 săptămâni. În afară de orice om implicat în câmpul muncii, se va impulsiona prin Marte în România activitatea sindicatelor. După cum vom observa, curenții și atingerea punctului de fierbere a Apei (Racul-Luna/Peștii-cu Saturn și Neptun/Scorpionul-cu guvernator Pluto) vor începe să miște lucrurile într-un mod sau o direcție imprevizibilă.
Pentru că presimt în avans apariția unor noi elemente, sunt foarte atentă la tot ce se întâmplă. Caut să aflu cât de multe pot cu sursele de informație pe care le am la dispoziție. Iar ele sigur nu sunt latrine , nici opinii de adepți lingători de pantofi ai puterii. Ideea e că, în foamea mea după informații reale, ceva nou mi-a atras atenția. Invit membrii să se logheze și să citească integral ceea ce le scriu, inclusiv sfaturile și influențele Lunii Pline asupra vieții personale!
Pentru acces integral la articolele de pe site, devino membru PREMIUM!
Articolele din site constituie sinteza unor informări aprofundate, dar și viziunea mea în urma unei experiențe bogate de analiză a energiilor astrale.
Acestea din urmă, influențează personal și colectiv psihicul uman și viața pe pământ, iar dacă înțelegi asta, poți începe să lucrezi continuu și conștient la propria-ți creștere personală, aducând în viață claritate și discernământ.
Descoperă așadar energiile astrelor și beneficiază de citirea integrală a textelor mele, devenind membru Premium odată cu alegerea și achitarea unuia din pachetele oferite!
7 Comentarii
Dați o replică
Mulțumesc! Și eu m-am gândit la o astfel de posibilitate! C.G. a deschis calea! Oricum rămâne în echipă!
Multumesc pentru tot🙏
Ieri am fost la biserica si apoi în stradă, in fata Consulatului român din Torino pentru drepturi care până mai ieri erau obligatorii intr o democrație,vibrând împreună cu cei din București
Ma regăsesc perfect în argumentele pe care le au enumerat. Ceia ce este mai dureros este faptul căci persoane dragi de acasă ,ne au luat în derâdere , ba chiar ne au umilit, spunandu ne, ca ,situația pe care o vedem noi de aici, referitor la Romania, este diferită cu realitatea din țară.
Cred în poporul român trezit, si n ajutorul lui Dumnezeu.
Multumesc pentru tot!
Tot ce am văzut ieri îmi amintește de perioada anilor 90 , când la 40 de ani pe care îi aveam , fără experiență și educație politică m-am implicat în zona sindicală.
Atunci a fost același scenariu : autobuze din toate județele țării , debarcarea BUCUREȘTI , PROTEST PRO DEOCRAȚIA.
Se mai cerea creșteri salariale pentru bugetari dar mai puțin vocal.
S-a demonstrat pașnic, urmând să avem o întâlnire cu ILIESCU dar (ups) a trebuit sa plece unde si-a înțărcat mutu iapa.
A avut loc un discurs ținut DECOREAZĂ, (ce legătură avea un procuror cu SANITAS-ulnu realizez nici acum)
Spiritele s-au încins, CIORBEA printr-un artificiu al discursului, fără jenă a invocat victimele REVOLUȚIEI,punând toată adunarea în genunchi(la propriu).
De nicăieri au opărut forțele de ordine și autobuzele s-a făcut îmbarcarea contra cronometru și acasă…..
Pe sticla televizorului a apărut zâmbărețul, ILIESCU cu mulțumirile de rigoare pentru modul cum (cu aproximație 100.000) au sărit în apărarea democrației legitimitatea lui.
Am relatat toate acestea pentru că după apariția lui GEORGESCU mulțumind manifestanților am simțit un pumn în stomac.Acum ce va urma MINERIADA dacă lucrurile nu ies conform programului.
După citirea articolului și menționarea miliardarului dv.a miliardarului să înțeleg ca Gergescu
a fost praful din ochi noștri?
Georgescu este tot un fel de Iliescu cu idealuri pe măsură prostimii?
Iliescu a fost un paravan în spatele căruia sau făcut jocurile murdare cafeaua dus țară spre faliment.
Acum ce va urma?Astrele ce ne prevestec?……
După ce am văzut și nebunia cu PAPA deschizând porțile iadului am impresia că am intrat în zona CREPUSCULARĂ.
O SĂPTAMĂNA BINECUVÂNTATĂ.
Multumesc mult .
Respect pentru toți românii din stradă, dar să ne ajute Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului să ocrotească românii de cei care păcălesc puritatea și speranța noastră, a tuturor!Mulțumesc d-na Lorina 🍀
Mulțumiri!🙏🌹
Multumesc mult 🙏❤️🙏