Septembrie și eclipsa de Lună
Cu toții știți că septembrie marchează startul sezonului de eclipse ale toamnei 2024, iar octombrie finalul său. Eclipsele în sine, nu reprezintă fenomene rare. Ne întâlnim cu ele anual. Doar că fiecare prezintă particularitățile sale. Și astronomic, și astrologic.
Cele în discuție, sunt speciale, în condițiile-n care închid definitiv etape ale ultimilor ani. De asemenea, deschid noi file ale următorilor ani.
Asistăm în toamna aceasta la ultima eclipsă de Soare care-a activat axa Berbec-Balanță în ultimii 2 ani și jumătate. Ne vom mai întâlni cu ea peste vreo 9 ani.
Asistăm însă și la prima eclipsă de Lună, care deschide subtil energiile axei Fecioară-Pești. Ea a mai fost activată în perioada 2015-2017. E vorba de axa pe care se vor forma de-acum încolo viitoarele eclipse. Pre-startarea noilor energii s-a dat la recenta Luna Nouă, a cărei fază s-a împlinit la început de septembrie. Membrii cred că-și aduc aminte că am informat în articolul de-atunci=Luna Nouă karmică
Sezonul începe cu eclipsa de Lună pe Nodul Nord (indicator de viitor). Luna însăși ne pregătește din zodia Pești pentru ce va urma, și va deveni pentru câteva zile stăpâna vieții interioare. Influențele ei deja au început să se resimtă, și vor fi active oricând în decursul a 4 luni de-acum încolo.
Eclipsa parțială de Lună din 18 septembrie, aparține ciclului Saros 118. Va avea vizibilitate în Europa, Asia, Africa, America de Nord, America de Sud, Pacific, Atlantic, Oceanul Indian, Arctica, Antarctica. Regiunile aflate pe traseul ei vor fi energizate, dar și țările sau localitățile ale căror astrograme prezintă dinamică natală pe decanul 3 al zodiilor mobile.
La nivel individual, cu situații importante la care participă energiile eclipsei ne vom întâlni toți. Dar lucrurile devin serioase mai ales pentru nativii care au planete natale sau AS, DS, IC, MC în decanul 3 al zodie Pești ori Fecioară.
Nu v-ascund faptul că harta astrală a momentului este provocatoare-n aspecte. Psihicul, sfera emoțională, memoria genetică, iluziile ori inconștientul sunt atacate de energii puternice. O eclipsă de Lună în Pești, combinată cu unul din guvernatori, Neptun retrograd, poate aduce situații care să provoace manifestarea în ”toată splendoarea” a întunericului și umbrelor asupra luminii difuze nocturne. Mai mult decât atât, se poate extinde asupra marilor colectivități de oameni.
Invit membrii să se conecteze și să citească mai departe detalii despre tipul de influențe pe care le-aduce eclipsa de Lună, și sfaturile mele pentru ele!
Pentru acces integral la articolele de pe site, devino membru PREMIUM!
Articolele din site constituie sinteza unor informări aprofundate, dar și viziunea mea în urma unei experiențe bogate de analiză a energiilor astrale.
Acestea din urmă, influențează personal și colectiv psihicul uman și viața pe pământ, iar dacă înțelegi asta, poți începe să lucrezi continuu și conștient la propria-ți creștere personală, aducând în viață claritate și discernământ.
Descoperă așadar energiile astrelor și beneficiază de citirea integrală a textelor mele, devenind membru Premium odată cu alegerea și achitarea unuia din pachetele oferite!
4 Comentarii
Dați o replică
Bună seara.Mi-am adus aminte cu amărăciune de acea luna plina din pesti 2016,(fiind zodie pesti)a fost începutul unui lung drum spre schimbarea locului de munca și sincer,nici acum nu știu de unde a avut puterea sufletul meu sa se inhame în necunoscut la o vârstă destul de înaintată-aproape 50 ani-și sa lupte pentru drepturile familiei(mostenire) cu un sistem mafiot pe care a reușit sa-l înfrângă(intr-o prima lupta).a fost greu dar,uitandu-ma in urma,am văzut puterea interioara de a ma transforma dintr-un peste speriat,singur,debusolat intr-un rechin ce n-a iertat trădarea.Procesul (dpv juridic)și astăzi continua,dar ma lasă rece,căci știu ca mi-am făcut datoria fata de familia mea care a fost umilită, respinsa ,tratata,jegmanita de bunuri,poziție sociala, sănătate și știu ca Justiția Divina va acționa. În ce fel?,nu știu,știu doar ca eu mi-am făcut datoria fata de neam și strămoși și sunt liniștită. Prin tot ceea ce am trecut/trec știu ca,Universul ma iubește,ma întărește-desi este un proces de transformare dur-iar credință și puterea mea interioara se va întări, căci fără credință nimic nu as fii reușit. Mulțumim pentru informații.
Credința e puterea interioară. Doar ea ne întărește, mai ales pe astfel de vremuri.
Multumesc mult 🙏🍀❤️
Mulțumesc mult Lorina!! Ma sustine mult ceea ce ne comunici si ne sfatuiesti! Unii nu pot digera, prefera sa isi intoarca privirea in alta parte, insa eu mereu am functionat mai bine sa stiu ce ma astepata, mai ales rau. E si o vorba: cunoaste ti dusmanul. Asa si noi, stiind tot ce ne spui tu, vom fi mai pregatiti sa trecem prin aceste vremuri asa cum este necesar pentru propria noastra evolutie spirituala pe Pamant!
Mulțumesc!!⭐